Discuțiile dintre Cristiano Bergodi și Sepsi s-au încheiat! Patronul Laszlo Dioszegi a anunțat care este decizia luată de Italian: „E singurul cu care am vorbit”. EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Laszlo Dioszegi a anunțat că a încheiat discuțiile cu Cristiano Bergodi pentru preluarea postului de antrenor principal la Sepsi.

Patronul clubului covăsnean spune că italianul este singurul tehnician cu care a discutat până în prezent pentru a-i lua locul lui Bernd Storck și s-a arătat dezamăgit de faptul că acesta a refuzat oferta, motivând că își dorește că ajungă în Arabia Saudită.

Cristiano Bergodi l-a refuzat pe Laszlo Dioszegi: nu va fi antrenorul lui Sepsi!

Laszlo Dioszegi l-a dorit pe Cristiano Bergodi la Sepsi, însă italianul a refuzat, astfel că patronul clubului din Jud. Covasna este nevoit, acum, să se reorienteze.

„Nu am avut timp să ne gândim la noul antrenor. L-am instalat interimar pe Suciu. Mâine dimineață ne așezăm la masa discuțiile și vom vedea pe cine numim. Cred că domnul Suciu poate sta. Am avut patru zile de discuții cu toți de la club, inclusiv cu jucătorii. 85% dintre ei au spus că trebuie șoc la echipă și trebuie acum. Am pierdut patru meciuri. Cu Craiova am jucat cât de cât binișor, dar după aia am jucat foarte slab. Nu iau deciziile singur, am încredere în colegi. Am văzut cât de mult se înclină balanța către cei care au spus că e nevoie de șoc, am fost de acord.

E prematur să vorbim despre nume. Hadnagy e în drum spre casă de la Cluj-Napoca. Vom lua o decizie înțeleaptă. Foarte important să nu dăm greș. De asta nu dau niciun nume. Vrem antrenor care cunoaște fotbalul românesc. Poate fi de orice naționalitate. Contează să fie cineva care știe fotbalul românesc.

Cu mare amărăciune vă spun că domnul Bergodi nu vine. E singurul antrenor cu care chiar am discutat 10 minute. A fost primul pe care l-am sunat. A spus că vrea să plece în Arabia Saudită. Din păcate, nu va veni”, a spus Laszlo Dioszegi, la ProSport Live.

 

Cristiano Bergodi se află și pe lista celor de la Poli Iași în acest moment, pentru înlocuirea lui Tony da Silva.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×